arrow
arrow

Sistem FWD Philro Industrial

Sistemul FWD (Flat Wheels Detection) este o aplicaţie dedicată in scopul detectării roţilor de tren cu defecte. Cele doua component ale aplicatiei, hardware si software, genereaza acuratetea deosebită a sistemului inclusiv la viteze mici, fapt ce permite amplasarea acestuia chiar în incinta unităţilor industriale. Este posibilă identificarea şi reţinerea în interiorul unităţii a vagoanelor cu probleme, chiar înainte de încărcarea lor, fiind eliminate operaţiunile de returnare şi transbordare a conţinutului, dar mai ales, astfel sunt evitate penalităţile mari aplicare de operatorul de infrastructură.

Vagoanele de cale ferată sunt prevăzute cu sisteme de frânare cu autoblocare pentru a preîntâmpina deplasarea lor în momentul decuplarii din garnitură. 
Din diverse motive tehnice, dar în special din cauza prezenţei şi îngheţării apei pe timp de iarnă în instalaţia pneumatică a unui vagon, pistoanele de frânare ale acestuia şi roţile aferente pot rămâne blocate pentru o perioadă, ceea ce conduce la „polizarea” roţilor respective pe o mica porţiune şi aplatizarea lor pe acea portiune de arc de cerc. Fenomenul, deşi aparent pare inofensiv la prima vedere, este extrem de periculos în trafic mai ales la viteze mari de rulare. Roţile aplatizate acţioneaza ca un „ciocan cadentat” asupra căii de rulare putând conduce la distrugerea prematură a infrastructurii, a boghiului vagoanelor şi chiar la accidente grave.

Toţi operatorii feroviari urmăresc cu atenţie acest aspect, garniturile fiind atent inspectate în diverse puncte de control aferente infrastructurii feroviare. Inspecţia se face folosind sisteme automate de detecţie sau prin control manual/vizual. Toate sistemele de detecţie automate folosite în acest moment în lume presupun o rulare cu viteza mare, mizând pe faptul că fenomenul este cu atât mai pregnant cu cât viteza creşte. Sistemul FWD PHL aduce o noutate în domeniu fiind capabil să detecteze roţile defecte şi chiar sa detalieze nivelul de defect, pornind de la viteze de 3 km/h

Diferenţierea defectelor se face pentru lungimea porţiunii plate şi poate avea 5 niveluri. 
Acuratetea deosebită a sistemului inclusiv la viteze mici, permite amplasarea sa chiar în incinta unităţilor industriale în porţiuni în care nu se poate rula cu viteza mare. Este posibilă astfel identificarea şi reţinerea în interiorul unităţii a vagoanelor cu probleme, chiar înainte de încărcarea lor, fiind eliminate operaţiunile de returnare şi tranbordare a conţinutului, dar mai ales penalităţile mari aplicare de operatorul de infrastructură. 
Aplicatia FWD PHL este utilă şi operatorilor de infrastructură pentru că devine efectivă în zonele de manevră apropiate gărilor, răspunsul prompt permiţând înlocuirea imediată a vagoanelor, evitându-se astfel riscurile de accident şi daunele materiale cauzate de folosirea unor vagoane cu trenul de rulare defect.

FWD PHL se bazeaza pe un set de senzori instalaţi pe ambele şine ale unei căi ferate prin inserţie directă în corpul şinei în orificii special calibrate. Senzorii pot fi distribuiţi pe una sau mai multe linii, evaluarea integrităţii roţilor având loc chiar la trecerea simultană a trenurilor pe liniile monitorizate.

Acurateţea rezultatelor este dată de numărul de senzori montaţi pe fiecare cale. Pentru rezultate superioare este necesară montarea a 4 senzori. Există sisteme în funcţiune cu rezultate deosebite, care se bazează pe acest număr de senzori. 
Aplicatia FWD PHL poate fi folosită în regim automat sau în mod manual – sub supravegherea unui operator care să semnaleze trecerea unui tren, să valideze şi transmită rezultatele obţinute.

Folosind un algoritm sofisticat aceste vibraţii sunt izolate, corelate cu viteza de deplasare şi cu nivelul de încărcare al vagonului şi ulterior clasificate pe o scară cu 5 trepte de gravitate. Rezultatele analizei sunt oferite imediat pe monitor, sunt stocate într-o bază de date permanentă şi transmise prin GPRS sau printr-o conexiune Ethernet TCP/IP în reţeaua locală sau via Internet, în vederea atenţionării imediate a celor însărcinaţi cu siguranţa traficului.